Provocarea gradinilor mici

Multă lume consideră o grădină cu atât mai greu de amenajat cu cât există mai multe constrângeri asupra spațiului, generate de : suprafața și forma terenului, amplasarea și forma construcțiilor existente, plantații ce trebuie păstrate, accese și, nu în ultimul rând, dorințele proprietarilor. În realitate, deși acest gen de detalii par a constrânge creativitatea, ele nu fac decât să o canalizeze mai rapid către soluția optimă de amenajare. Cu cât ai mai multe detalii despre un spațiu și necunoscutele se restrâng, cu atât se poate proiecta un spațiu mai plăcut și ușor de utilizat.

Ca exemplu , vom prezenta în continuare 5 soluții diferite pentru o grădină tip “vagon”, una dintre cele mai nefericite situații de grădini urbane întâlnite la tot pasul în zonele mai vechi ale capitalei.

În cazul de față , dimensiunile suprafeței de amenajat au fost , de 22 m lungime  pe 3 m lățime, cu o zonă de 5 x 3m dedicate parcării autoturismului, si una de 17 x 3 m pentru soluția concretă. Intrarea în casă, foișorul și intrarea în curtea vecină restrâng și mai mult posibilitățile pentru zona din spate din cauza numărului mare de trasee de circulat create.

Zidul înalt, tencuit alb, gardul cu stâlpi scoși în evidență și dorința de a finisa suprafața curții și soclurile cu granit gri încheie o listă destul de lungă de restricții.

Posibilitățile de amenajare nu au fost însă restrânse, ci doar concentrate pe esențialul cerut după cum urmează:

Varianta 1 : Grădina formală 

Crează o rupere vizuală a efectului de tunel prin amplasarea unui element central masiv în care se oprește privirea. În acest caz este vorba despre o thuja piramidală de 2m înălțime și 1 m diametru.

Gradina formala

Plan gradina formala

Gardul și jardinierele sunt îmbrăcate în fâșii din lemn exotic, reluând modelul de pe fațade, pentru un aspect unitar.

 Varianta 2 : Grădina solară 

Este o grădină cu aspect  “curat”, ordonat, orientată  pe evidențierea construcției. Compoziția se bazează pe o axă centrală, creată din vase ceramice ample, colorate, cu plante curgătoare, care nu limitează privirea ci o direcționează către foișor. Vasele din prim plan delimitează zona de parcare de cea a curții, încadrând vizual ansamblul central.

Gradina solara

Vedere de noapte gradina solara

 

 

 

 

 

 

Albul tencuielii, împreună cu granitul gri-roz ,fiind culori deschise, măresc spațiul,  modificând optic lățimea curții. Accentuarea stâlpilor gardului cu lumină pe timp de noapte crează un ritm necesar parcurgerii, dublat de dalele roșii luminiscente ce oferă un contrast estetic sip e timpul zlei.

Gradina solara dinspre foisor

Gradina solara dinspre foisor edere de noapte

 

     

 

 

 

 

 

 

Varianta 3 : Grădina mediteraneană

În această situație, forma curții a fost cea asupra căreia s-a intervenit, alterându-se vizual geometria rigidă a spațiului prin decuparea pavajului în zona perimetrală.

Gradina mediteraneana

Decupajele, deși geometrice, sunt amplasate și dimensionate astfel încât să creeze o parcurgere vizuală fluidă a spațiului, orientând privirea pe un ax curb, creat din plantele, vasele și rocile amplasate în decupaje.

Este o grădină cu un aspect spontan, de vacanță, inspirat din imaginea vilelor mediteraneene. Amforele semi-îngropate în nisip, pietrișul colorat ce umple decupajele, plantele voluminoase cu aspect tropical, contribuie la crearea efectului general exotic.

Gradina mediteraneeana dinspre foisor

Zona dintre accesul în locuință și foișor este delimitată de un decupaj suplimentar, un bazin de recirculare a apei din fântâna-izvor amplasată pe zidul din dreapta. Bazinul este populat de plante acvatice și stepping-stones pentru traversare.

 

 

 

Varianta 4 : Grădina japoneză

Gradina japoneza

Se știe că, în Japonia, deși suprafața de teren/locuitor este cu mult sub media globală, s-au născut unele din cele mai frumoase grădini, cu aspect stilat, ordonat și totuși natural, spontan. Secretul constă în atenția acordată atât fiecărui element în parte, cât și ansamblului, pentru amplificarea efectului scenografic.

Gradina japoneza dinspre foisor

Grădina rezultată este un hibrid între grădinile de piatră, karesansui și cele ale templelor japoneze, aflate de-a lungul zidurilor de incintă. Un arțar roșu marchează că punct de interes fundalul, în timp ce o poartă rotundă “decupeaza” peisajul curții, invitând la parcurgerea acesteia. În același timp, poarta delimitează locul de parcare și reprezintă suportul pentru o parte din iluminatul decorativ al grădinii.

Plan gradina japoneza

Alveolele decupate în forme organice organizează circulațiile din curte. Ele sunt formate din zone cu pietriș greblat în diverse modele, zone cu mușchi verde și plante orange, pentru contrast, roci și lămpi decorative japoneze specifice.

Poarta japoneza iluminata

Gradina japoneza vedere de noapte dinspre foisor

Variantă 5 : Grădina rustică

Gradina rustica

Această grădină se bazează pe elemente clasie precum pergolele din lemn, aici cu forme arcuite, pe care se înfășoară lujeri de glicină și clematii. O fântână din pietre naturale, plante colorate și vase ceramice susțin vizual compoziția axată pe mascarea zidului lateral. Spre deosebire de celelalte variante, aceasta nu se descopera direct privirii si nu are o regulă de simetrie evidentă, alveolele fiind plantate cu arbori, arbuști și ieburi pentru un aspect luxuriant, ce acoperă/înfățișează privirii în mod dinamic, pe măsura parcurgerii, cele două elemente majore ; fântâna și o grădină verticala de pe cele două panouri de gard din fața intrării în locuință.

Gradina rustica din foisor

Peretele verde din fata intrarii

Fantana gradina rustica

Reclame
Publicat în Concepte si solutii, Portofoliu, Proiecte | Etichetat , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Acoperisurile verzi – beneficii si tehnologie de realizare

Termenul „€œgreen roof”, adică acoperiș verde , are un sens destul de general în contextul actual dezvoltării durabile. Printre noțiunile la care se referă se număra :

  •  acoperișurile înverzite, cu suprafața șarpantei/planșeului plantată
  •  terasele-grădină de pe acoperișurile plane
  • acoperișurile ecologice – din stuf, paie, etc
  • acoperișurile care colectează și refolosesc apa pluvială (categorie denumită ulterior blue roof-acoperiș albastru)
  • acoperișurile care colectează energia solară
  •  izolarea specială a șarpantei/planșeului pentru a minimiza pierderile de energie

Articolul prezent va detalia cel mai des utilizat înțeles al termenului , cel al acoperișurilor înverzite prin plantarea directă a sarpantelor și teraselor superioare.

Beneficiile acestei forme de învelitoare au fost speculate sub diverse forme de-a lungul istoriei, de la bordeiele acoperite cu mușchi la cabanele islandeze și japoneze cu acoperișul înierbat.

Însă abia acum 50 de ani s-a “nascut” green-roof-ul modern, înGermaniaanilor ‘60. Fenomenul a cunoscut apoi o răspândire rapidă în multe state europene ce au preluat modelul pe fondul problematicii tot mai des vehiculate a sustenabilității orașelor și reducerii poluării.

Scepticismul inițial legat de acest gen de soluție a fost treptat înlocuit de entuziasm pe măsură ce tehnologia elimina eventualele neplăceri, legate de posibile infiltrații, deteriorări ale structurii sau atragerii de insecte. În timp, prin perfecționarea sistemelor de hidroizolații, a amestecului de sol pentru scăderea încărcării și a componenței straturilor intermediare, green roof-ul a ajuns să fie cunoscut doar pentru avantajele pe care le oferă:

  • Reducerea consumului de energie necesar pentru încălzire/răcire cu până la 25% prin creșterea coeficientului de izolare termică.
  • Purificarea aerului prin reducerea cantității de praf și particule din atmosferă
  • Posibilitatea colectării și utilizării apei pluviale
  • Îmbunătățirea izolației fonice a incintelor
  • Creșterea numărului de spații verzi în orașe și a calității imaginii urbane
La ora actuală avem de-a face cu două tipuri de acoperișuri verzi : cele obținute prin reconversia șarpantelor / teraselor existente, și cele prevăzute ca elemente constructive în cadrul clădirilor încă din timpul proiectării. Din prima categorie fac parte clădiri importante, precum :
Primăria orașului Chicago

Primăria orașului Chicago

GENO Haus, Stuttgart, Germania

GENO Haus, Stuttgart, Germania

                                        

Problema cu acest tip de acoperiș verde , obținut pin reconversie , în cazul teraselor superioare, este vizibilitatea. Datorită faptului că nu au fost preazute de la început, ca părți componente ale clădirii, aceste terase înverzite ajung să poată fi percepute din exterior numai din aer, rămânând de multe ori necunoscute trecătorilor cotidieni.

Cu a doua categorie de acoperișuri lucrurile stau complet diferit, aspectul estetic fiind mult mai bine speculat, uneori subordonând chiar volumetria și proporțiile construcției pentru a fi pus în valoare. Printre cele mai cunoscute și spectaculoase exemple de acest fel se număra :

Școala de artă și design din Singapore

Școala de artă și design din Singapore

Ansamblu rezidential eco

Ansamblul Nine Houses, Dietikon, Switzerland

Primăria prefecturii Fukuoka, Japonia

Primăria prefecturii Fukuoka, Japonia


Care este, însă tehnologia din spatele acestor acoperișuri? 

Ea diferă puțin de la simplele șarpante înverzite la acoperișurile terasă plantate cu arbori și arbuști, însă principiile de bază rămân aceleași.

În primul rând, este nevoie de o plasă bituminoasă , ce funcționează pe post de hidroizolație la nivelul șarpantei/terasei, pentru ca apa să nu se infiltreze în construcție, afectând elementele structurale. Peste acest prim strat, se va adăuga o folie geotextila, de protecție a hidroizolației împotriva rădăcinilor plantelor.

Folia geotextilă este , la rândul său acoperită de un strat modular din PVC , cu aspect gofrat, cu alveole de 3-5 cm Ø (pentru acoperișuri ce vor fi doar înierbate, nu plantate cu arbori și arbuști) și adâncime de 10 cm. Alveolele se umplu cu un strat de drenaj, din pietriș cu granulație mică și medie, cu rol de rupere a capilarității și evacuare rapidă a apei către căile de scurgere.

Peste aceste alveole și strat de drenaj, este aplicată o folie filtru, acoperită la rândul sau de substratul vegetal, cel în care se plantează efectiv. Grosimea stratului depinde de speciile ce se doresc a fi plantate. Ajungând de la 10 cm pentru ierburi până la 1m pentru arbori și arbuști.

Structura straturi acoperis verde

Structura straturi acoperis verde

Este cazul , în acest punct,  să “demitizam” câteva speculații care se vehiculează despre acoprisurile verzi și care fac populația extrem de reticentă la acest gen de soluții :

I . Acoperișul verde nu afectează și nu compromite structura clădirii :

           I.1. Apa nu se poate infiltra datorită hidoizolatiei, prezentă la nivelul       șarpantei/terasei fie că aceasta  este lăsată cu învelitoare normală (țiglă, tablă, șindrilă, etc) sau înverzită. Mai mult chiar, plantele rețin umezeala din precipitații, iar straturile de drenaj evacuează și mai eficient surplusul.  

          I.2. Încărcarea suplimentară , datorită acoperișurilor verzi nu suprasolicita elementele de rezistență, ducând la deteriorarea în timp a acestora, deoarece :

  • Orice acoperiș este calculat să reziste până la de 2-3 ori încărcarea curentă , obișnuită (datorată greutății proprii, zăpezii, etc). În plus, pentru fiecare lucrare de acest gen se obține o evaluare tehnică , efectuată de un inginer constructor, finalizată cu un raport în care se menționează exact capacitatea acoperișului respectiv.
  • Subtratul vegetal utilizat nu este pământ obișnuit. El are o compoziție ușoară, reducând încărcarea pe m² reducând considerabil solicitările structurii ; deși multe firme de pe piață folosesc sol fertil, de pădure, compoziția corectă a substratului  vegetal pentru acoperișuri verzi este :

                                   1. Rocă vulcanică – cu un grad mare de porozitate, aceasta reține                                                                                apa necesară plantelor, drenând ușor surplusul ;

                                   2. Fibră de cocos – această fibră vegetală, în contact cu apa devine                                                                             un substrat organic pentru plante ;

                                   3. Turbă – este un sol ușor, ce asigură scăderea până la jumătate a                                                                greutății obișnuite a unui m³ de pământ obișnuit.

II. Acoperișul verde nu trebuie întreținut  

O altă confuzie frecventă este cea a întreținerii acoperișurilor verzi. Pentru că multe firme folosesc, din păcate,  gazon pentru inverzirea acoperișurilor , aspectul acestora se deteriorează rapid. Gazonul este extrem de pretențios în privința cantității de apă oferite, a solului și a operațiilor de tundere. Ori a tunde un acoperiș este cel puțin hilar și , de multe ori nu doar periculos, ci imposibil.

Alegerea corectă pentru acoperișurile verzi, în special pentru cele înclinate, este un amestec de ierburi grase, cu precădere sedum , care au o creștere lentă , atingând  dimensiuni reduse.  În plus, acest tip de vegetație își reține necesarul de umiditate și nu suferă datorită variațiilor de temperatură și precipitații.

Acoperișul verde a fost “reinventat” în secolul XX pentru ca noi să ne bucurăm de beneficiile sale, nu pentru a ne crea o grijă în plus. Din păcate prea puține companii utilizează tehnologia corectă, din dorința de a micșora timpul de execuție și a maximiza profiturile. Acest gen de atitudine descurajează, însă,  oamenii în a alege soluții sustenabile, ecologice, pentru locuințele lor.  Acest articol dorește să atenționeze cititorii dornici de astfel de intervenții în privința posibilelor capcane prin furnizarea unor informații “first hand” despre realizarea acestora.

În continuare, vă prezentăm o lucrare de acest gen, efectuată de către firma noastră. Deoarece este încă în curs de desfaurare, imaginile au mai curând un caracter tehnic, urmărind procesul de implementare al acoperișului.

Stratul de drenaj nivelat peste alevole

Pregatire acoperis pentru inverzire

Aplicarea substratului vegetal

Intinderea si nivelarea substatului

se observa in ordine – hidroizolatia acoperis (folie verde), zona perimetrala colectoare cu pietris si substratul de sol

Aplicarea sistemului de irigatii prin picurare

Plantarea sedumului pe suprafata acoperisului

Publicat în Lucrari executate, Produse si solutii avangardiste | Etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Gradina individuala – reorganizarea spatiului si modificarea circulatiilor

La construirea unei locuinţe, proiectarea şi cea mai mare parte a fondurilor se concentrează asupra construcţiei, neglijându-se terenul sau curtea. Este o practică obişnuită în România, deşi , din punct de vedere profesional al proiectantului/arhitectului este o abordare greşită. Terenul aferent unei clădiri, aspectul exterior şi spaţiul interior al acesteia trebuie să comunice şi să genereze un ansamblu compoziţional armonios.

Grădina prezentată în continuare face parte din genul de investiţie (ne)gândită etapizat. După realizarea locuinţei şi finisarea teraselor, suprafaţa curţii a fost gazonată iar gardul acoperit cu plante agăţătoare pentru a izola spaţiul curţii şi a crea o ambianţă mai intimă.  Un jacuzzi de exterior plasat într-un colţ şi un balansoar la umbra singurului arbore păstrat completau tabloul pe care l-am găsit la faţa locului când am preluat această lucrare. Nu exista nici măcar o singură alee sau zonă marcată ca pentru circulaţie între punctele de interes din grădină.

Dorinţa proprietarilor a fost de a organiza spaţiul şi a-l  zonifica vizual conform amplasamentelor de mobilier alese de ei, îmbunătăţind în acelaşi timp aspectul general cu mici elemente construite sau plantate.

Soluţia finală aleasă de aceştia se concentreza pe latura stângă a incintei, marcând puternic axa de interes terasă-jacuzzi.

A fost realizată o platformă din deck în zona cu jacuzzi, mult mai propice decât actualul gazon din cauza căruia erau introduse în permanenţa în apă fire de iarbă şi pământ. Platforma a fost unită de terasă printr-o alee şerpuită, tot din deck, dublată înspre gard de o bordură din pietriş natural, roci decorative , câţiva arbuşti şi plante acoperitoare de sol. Forma fluidă a aleii se citeşte bine în contrast cu verdele gazonului şi albul pietrişului, desenând traseul principal de circulat. Zona jacuzii este închisă pe partea dinspre curte de o jardinieră din beton, placată cu piatră tăiată asimetric, iar pe partea dinspre gard de un perete-fântână decorativ pe care curge în permanenţă apă, completând auditiv ambianţa grădinii.

Roci decorative şi arbuşti „condimenteaza” amenajarea din loc în loc pe traseul şerpuit al aleii, marcat de spoturi încastrate în deck.

Publicat în Lucrari executate | Etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , | 1 comentariu

Mitul procesului de €œproiectare : 10 lucruri pe care arhitecţii nu le spun în general beneficiarilor – Partea II

 După ce am lămurit în partea I a articolului rolul unui arhitect/peisagist, vom exemplifica în partea II desfăşurarea prezentărilor şi negocierilor.

4. Desfăşurarea firească a întregului proces de colaorare în opinia noastră este următoarea :

 I. Efectuare măsurători (deplasare pe teren)

 II. Realizare proiect pentru vizualizare urmat de prezentarea acestuia(vizită a beneficiarilor la sediu)

 III. Negociere preţ (sediu, locaţie lucrare sau teren „€œneutru”)

IV. Încheiere contract/achiziţie proiect 

V. Pichetare teren şi demararea lucrării

Vom insistă puţin asupra acestor etape pentru a le clarifica şi a explica motivele pentru care am ales această ordine şi locaţiile respective. Unul dintre motive este că, din păcate, mulţi beneficiari “omit”câteva elemente esenţiale de interacţiune umană, precum bunul simţ, înţelegerea şi cooperarea deoarece uită un lucru : noi oferim o serie de servicii şi avem nevoie de dumneavoastră în calitate de client…dar şi dumneavoastră aveţi nevoie de noi pentru realizarea lucrării.

Cu alte cuvinte, pentru o bună desfăşurare a proiectării este nevoie de respect reciproc, ca în orice altă formă de colaborare profesională sau interacţiune umană, de altfel. Insistăm asupra acestui element cheie deoarece, aşa cum am mai spus în alte rânduri, ţintim către un nivel elitist al serviciilor noastre, care să ne propulseze în rândul colegilor din domeniu.

Mergând pe această linie a etichetei profesionale , considerăm cererea dumneavoastră de ofertă/colaborare o invitaţie la minim o discuţie. Astfel, efectuarea măsurătorilor ne aduce în “terenul” dumneavoastră; chiar dacă există planuri topografice sau proiecte de arhitectură realizate pentru suprafaţa de amenajat, execuţia nu le va putea respecta 100% . Vor apărea inerent abateri ce pot ne pot influenţa conceptul amenajării, de la unghiuri, la asimetrii şi modificări de dimensiuni. O primă vizită pe teren este absolut necesară pentru a ne face o idee cât mai aproape de realitate, a fotografia unghiurile necesare şi a măsura noi înşine zonele de interes.

Releveul obţinut va fi planul de lucru , fiind cel mai aproape de situaţia existentă. Pe bază acestuia şi în urma discuţiilor de la prima vizită vom genera o serie de schiţe, planuri, secţiuni şi imagini 3D pentru a vi le prezenta şi a ajunge la o formă cât mai apropiată de conceptul final dorit. Prezentarea unei prime soluţii recomandăm să aibă loc la sediul nostru,preferabil în timpul programului de lucru din următoarele motive :

  • Deplasarea echipamentului şi a personalului în orice altă locaţie ne costă timp şi bani; timp în care putem efectua alte lucrări, discuta cu alţi beneficiari, etc. Este, totuşi o afacere , necesitând eficientizarea efortului şi, aşa cum dumneavoastră trebuie să vă vedeţi interesul, şi noi trebuie să îl vedem pe al nostru.
  • Şi noi , ca şi dumneavoastră avem la birou un program de lucru,e drept, mult mai flexibil; dacă situaţia nu va permite, îl vom mula oricum după necesităţile dumneavoastră, dar dorinţa noastră pentru o colaborare benefică este adoptarea unor compromisuri. Nu cerem decât puţină bunăvoinţă şi înţelegere.  .
  • Vizitele efectuate în urmă unor invitaţii se cer a fi întoarse; sau, cel puţin aşa presupune “eticheta”. În plus, dumneavoastră ne-aţi prezentat punctul de vedere pe teren propriu şi este firesc să beneficiem de aceeaşi oportunitate întrucât în mediul nostru de lucru
  •  Avem la dispoziţie toate uneltele şi materialele de show-room necesare unor prezentări cât mai elocvente; acest lucru se traduce automat prin reducerea timpului de negociere, fiind în beneficiul ambelor părţi. De multe ori discuţiile pe baza unor variante ajung în puncte ce pot fi ilustrate cu lucrări deja executate, sau exemple de amenajări similare cu ceea ce doriţi dumneavoastră. La acestea se adaugă plante, mostre, cataloage şi alte materiale editate pe care le avem special pregătite pentru asemenea momente.

5. Contrar aşteptărilor, proiectarea nu se rezumă la etapa a II-a de la punctul 4, dar se concentrează cu precădere în acest punct. Este important să se găsească rapid o soluţie pentru a avea o bază concretă de discuţie cu beneficiarul. În general, până la încheierea lucrărilor proiectul mai suferă modificări, fie datorită întâmplărilor neprevăzute, fie din dorinţa de a îmbunătăţi unele aspecte. Cel mai aşteptat moment din cadrul ecestei etape este reprezentat de prezentarea 3D a proiectului.

Şi acum ajungem la un punct extrem de sensibil, pe care orice proiectant ar dori ca beneficiarii să-l cunoască : imaginile şi simulările 3D implică un volum mare de muncă şi timp, iar pentru executanţi, sunt, de cele mai multe ori, INUTILE. Aceştia au nevoie de planuri tehnice, secţiuni şi detalii, deci singurul motiv pentru care realizăm similari 3D este pentru ca dumneavoastră să înţelegeţi soluţia şi alegeţi  în deplină cunoştinţă de cauza variantă dorită.

Ce încercam punctam prin această idee? 

Ne bucură faptul că ne apreciaţi muncă şi vă plac simulările noastre, dar trebuie să înţelegeţi că ele nu pot fi realizate de pe o zi pe alta. Odată efectuată construcţia în 3D a modelului, randarile în forma finală sunt generate de către computer, viteza de lucru depinzând nu numai de capcitatea unităţii , dar şi de rezoluţia aleasă şi de complexitatea modelului, timpul de procesare fiind între 30 de minute şi câteva ore/imagine.

Acest lucru înseamnă că dacă va prezentăm mai multe variante pentru un spaţiu, e posibil ca numărul de randari per soluţie să fie redus la unghiurile relevante pentru a eficientiza procesul şi a ajunge mai repede la varianta finală ce va necesita un grad mai mare de detaliere.

Ştim că doriţi să vă vedeţi grădină visată cât mai repede, dar, nu este de preferat ca ea să fie realizată fizic în loc să o priviţi numai pe un monitor? Aşa cum am ilustrat şi în articolul nostru cu “Evolutia unui proiect”, pe măsură ce discuţiile avansează, piesele prezentate pentru vizualizare devin mai simple şi mai tehnice , presupunându-se că ideea este în mare conturată şi sunt necesare nişte ultime lămuriri. Simplificăm din dorinţa de a vă economisi şi timpul dumneavoastră, nu numai al nostru, deoarece cu cât detaliem mai mult planşele pentru vizionare, cu atât creşte timpul necesar realizării şi, deci şi intervalul dintre două discuţii succesive.

Încheiem acest punct printr-o observaţie : de ceva vreme, planurile, desenele şi schiţele de mână s-au “demodat” în România, toată lumea aşteptându-se la randări 3D. Ei bine…în cazul în care este vorba despre o lucrare urgentă, 3D-urile nu numai că nu sunt de mare ajutor, dar măresc timpul proiectării. În ţări precum Marea Britanie şi Olanda, binecunostue pentru lucarile ample de landscape design, peisagiştii au început încă de acum câţiva ani să se reorienteze către prezentările desenate, mai calde şi mai umane, considerate mult mai potrivite pentru spaţiul intim al unei grădini.

Încercam să punctăm faptul că extremele nu aduc întotdeauna beneficii şi, de aceea, îmbinarea posibilităţilor tehnice şi creative poate fi mult mai utilă pentru părţile implicate.

Partea I a articolului o puteti citi aici 

Publicat în Prezentare generala | Etichetat , , , , , , | Lasă un comentariu

Galerie piese desenate amenajare terase locuinta P+3

Publicat în Concepte si solutii | Etichetat , , , , , , , , | 1 comentariu

Mitul procesului de €œproiectare : 10 lucruri pe care arhitecţii nu le spun în general beneficiarilor – Partea I

Perspectiva proiectareProiectarea este un proces tehnic si creativ complex, desfăşurat pentru obţinerea unei soluţii optime de utilizare a unui spaţiu.

Aceasta este  definiţia “profană” propusă de echipa noastră, pe înţelesul tuturor. Este un prim pas extrem de necesar în realizarea unei lucrări, pe care mulţi beneficiari doresc să-l evite, crezând că dacă extind execuţia pe un interval mai mare de timp se vor lămuri ce doresc şi vor rezolvă problemele apărute…”din mers”.

Ei bine, în teorie, probabil că ar funcţiona. În realitate, însă, chiar şi în urma unei analize minuţioase şi al unui proiect bine întocmit pot apărea pe parcursul execuţiei diverse dificultăţi. O planificare riguroasă poate preîntâmpina , sau cel puţin minimiza impactul unor asemenea evenimente. Necunoscutele din ecuaţie se reduc în momentul în care ştii nu numai unde vrei să ajungi ci , în mare parte şi CUM vrei să ajungi acolo. În cazul unei lucrări realizate “după ureche” procentul neprevăzutului creşte exponenţial

Vă vom prezenta în continuare câteva “mituri” şi neînţelegeri despre proiectare pe care dorim să le lămurim. Sperăm că aceste informaţii se vor răspândi, uşor,uşor în rândul opiniei publice pentru o mai bună desfăşurare a colaborărilor noastre şi ale colegilor de breaslă cu viitori beneficiari.

Poziţia noastră în această problemă este extrem de simplă şi, spunem noi, de bun simţ : proiectarea este un serviciu necesar şi , că orice serviciu, are un preţ.

De ce este necesar procesul de proiectare, chiar şi în cazul unei grădini?

Simplu: pentru a verifica validitatea proiectului în contextul condiţiilor fizico-morfologice a terenului (dimensionare pe suprafaţă şi înălţime, posibilităţi de realizare, soluţii tehnice, vizualizare în context, etc), a putea estima în mod corect preţul cel mai apropiat de realitate şi a planifica şi cuantifica timpul necesar execuţiei.

Chiar dacă pentru dumneavoastră partea esenţială a proiectării se rezumă la CE doriţi să realizăm,  pentru noi CUM se poate realiza este cel puţin la fel de important . De aceea, de multe ori apar discuţii contradictorii în timpul deliberării unui concept. Beneficiarul doreşte o anumită soluţie care este fie irealizabilă, fie nejustificată ca preţ. Este normal să apară contradicţii pe aceaste teme, între ceea ce vă doriţi şi ceea ce se poate realiza, sau chiar între forma fizică a ideii dumneavoastră şi felul în care aţi închipuit-o în minte; De aici rezultă una din primele afirmaţii care nu vă sunt , însă niciodată spuse direct :

  1. Nu suntem simpli executanţi ai ideilor dumneavoastră, suntem proiectanţi şi consultanţi şi , de aceea, este de datoria noastră să semnalăm problemele şi să vă va îndrumăm pe calea pe care o considerăm optimă. Desigur, decizia finală vă aparţine. Puteţi ţine sau nu cont de sfaturile primite. Faptul că vi le oferim reprezintă un serviciu ce intră în atribuţiile noastre, nu o ofensă adusă intelectului dumneavoastră. Pornim de la ideea că aveţi nevoie şi de cunoştinţele, nu doar posibilităţile noastre tehnice, altfel , cel mai probabil ne-aţi fi concurenţă, nu beneficiari. Din acest motiv :
  2. Şi noi, ca şi dumneavoastră ne rezervăm dreptul de a încheia colaborarea dacă lucrurile nu decurg în mod firesc şi civilizat.
  3. Discuţiile premergătoare sau concomitente relizarii proiectului reprezintă studiul situaţiei şi analiza dorinţelor beneficiarului, pentru a ajunge la un numitor comun în privinţa conceptului final. Ele nu sunt o serie de competiţii de cunoştinţe sau bătălii psihologice pentru impunerea unor argumente de o parte sau alta şi, în niciun caz nu sunt o „pierdere de vreme”. Acelaşi timp pe care îl „€œpierdeti” dumneavoastră discutând cu noi îl a€œpierdem” şi noi discutând cu dumneavoastră.

Ca o paranteză pentru o mai bună înţelegere puteţi citi articolul nostru despre evoluţia unui proiect, de la cerinţe şi discuţie la execuţie.

*Imaginea este preluată din manualul „Geometrie descriptivă şi perspectivă” – autori  dr.arh. Mircea Enache şi conf.dr.arh. Iulius Ionescu şi prelucrată de echipa noastră.
Publicat în Portofoliu, Proiecte | Etichetat , , , , , , , , , , , , | 1 comentariu

Evoluţia unui proiect – de la concept la execuţie

Vom ilustra şi explica evoluţia unui proiect realizat, de la idee la execuţie, explicând modificările realizate pe parcurs. Procesul creativ necesită prezentarea planurilor şi , eventual a imaginilor 3D pentru vizualizare pentru ca beneficiarii să înţeleagă proiectul şi , în urma discuţiilor acesta să fie îmbunătăţit/modificat conform dorinţelor şi necesităţilor.

În cadrul procesului de proiectare al grădinilor şi spaţiilor verzi se urmăresc : utilizarea existentului prin punerea în valoare a aspectelor pozitive sau mascarea defectelor, crearea unor compoziţii unitare şi a unor treceri plăcute, fireşti între spaţiul interior şi cel exterior, organizarea spaţiilor pentru o mai bună utilizare şi, nu în ultimul rând, inserarea unor elemente spectaculoase, atractive.

Deşi există destule excepţii, scopul unei amenajări este, în general, acela de a pune în valoare spaţiul construit, nu de a-l concura.
Continuă lectura

Publicat în Portofoliu, Proiecte, Uncategorized | Etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 4 comentarii

Peluza englezeasca

O amenajare reuşită nu trebuie să “îmbrace” neapărat întreg spaţiul unei grădini. Ea poate veni doar ca o soluţie de reorganizare a circulaţiilor, de zonificare a activităţilor sau de creare a unor alveole speciale, a unor puncte de interes. În cazul lucrării noastre din Braşov, geometria spaţiului, bugetul şi cerinţele beneficiarului au creat o zonă de intervenţie cu suprafaţa de cca 200 mp, cuprinzând aleea principală de acces, peluza din partea stângă şi aliniamentul din dreapta.

Deşi întreaga suprafaţă a fost sistematizată, interesul a fost preponderent focalizat pe un singur punct : crearea unui mic spaţiu de relaxare cu aspect decorativ, susţinut vizual de finisajele utilizate pentru alee şi borduri. Climatul zonei, geometria şi poziţia peluzei în grădină au influenţat alegerea soluţiei şi a plantelor utilizate.

Rezultatul : “english flower-bed” sau, tradus şi interpretat, o “bordura” de tip englez. Adică o delimitare de formă fluidă între spaţiul de circulat şi cel de relaxare, constituind dintr-un a€œparter vegetal”, marcat de finisaje vizibile,în culori puternice. Pentru a definitiva imaginea şi funcţionalitatea zonei de odihnă, au fost adăugate câteva elemente suplimentare de mobilier, precum : o băncuţă simplă, din piatră şi o fântână miniaturală, unite de o alee cu pietriş alb şi un vas ceramic pentru flori. Pentru unitatea compoziţiei, aleea din pietriş alb respectă modelul general organic, iar dispunerea corpurilor de iluminat urmăreşte forma bordurii.

Publicat în Lucrari executate, Portofoliu | Etichetat , , , , , , , , , | 1 comentariu

Portofoliu

Articolul de faţă se doreşte a fi, de fapt un index al portofoliului nostru, updatat pe măsura executării lucrărilor sau a realizării proiectelor. Astfel, el va curpinde numai categoriile, link-urile prezentărilor şi o scurtă descriere a acestora. Fiecare lucrare va avea dedicat un articol de sine stătător, cuprinzând galerie de imagini, informaţii şi explicaţii.

Dorim pe această cale să  :

  • Conturăm mai bine targetul şi aspiraţiile noastre în privinţa landscape design-ului;
  • Vă familiarizăm cu stilul “Arta Grădinilor”;
  • Exemplificăm nivelul şi capacitatea de execuţie a companiei noastre.
Publicat în Portofoliu | Etichetat , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Review EXPOFLOWERS & GARDEN 2011

Această galerie conține 16 fotografii.

Acum că am reuşit să ne liniştim puţin, vă putem împărtăşi ce a însemnat experienţa EXPOFLOWRES & GARDENS 2011  pentru  Arta Grădinilor. Pentru cei ce nu cunosc evenimentul, este vorba despre unul dintre cele patru târguri desfăşurate în complexul ROMEXPO … Continuă lectura

Galerie | Etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu